250 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 135.000 de lei au aplicat poliţiştii şi jandarmii constănţeni de la intrarea în vigoare a celor trei Ordonanțe Militare. Peste 3.400 de persoane aflate în izolare la domiciliu au fost verificate de forțele de ordine în ultimele 24 de ore. Reprezentanţii Prefecturii Constanţa reamintesc că nerespectarea izolării la domiciliu poate aduce, pe lângă amenzi contravenționale, și pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani. De asemenea, cei care nu respectă regimul de izolare la domiciliu vor fi trimişi automat în carantină instituționalizată pentru 14 zile. În ceea ce privește situația actualizată privind COVID-19, la nivelul județului Constanța, bilanțul este următorul: 754 de persoane sunt carantinate, iar alte 5.853 se află în izolare la domiciliu.