Asistentul medical confirmat cu coronavirus la Constanţa a călătorit la Piatra Neamţ în perioada 29 februarie – 1 martie. Bărbatul a fost la serviciu pe 3 şi 4 martie, iar în următoarele zile a stat acasă. Pentru că s-a simţit rău, pe 9 martie s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase de unde a fost trimis la Urgenţa Spitalului Judeţean pentru o radiografie. După mai multe investigaţii imagistice bărbatul s-a întors la Spitalul de Boli Infecţioase unde a fost testat pozitiv pentru Covid 19. Prefectul de Constanţa, George Niculescu spune că în prezent pacientul are o stare generală bună, iar Direcţia de Sănătate Publică efectuează o anchetă epidemiologică. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că, în acest moment, în judeţul nostru 13 persoane se află în carantină instituţionalizată şi alte 585 sunt în autoizolare la domiciliu. Pe de altă parte, rezultatele testelor în cazul femeii gravide din Constanţa care s-a întors, recent, din Italia au ieşit negative.