Peste o mie de sportivi din România și din alte țări s-au înscris la Maratonul Nisipului de la malul Mării Negre.

Acest eveniment sportiv internațional a ajuns la a șasea ediție si este organizat de Asociația Sportivă “SanaSport”, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. În cadrul cursei “Maratonul Nisipului” a avut loc si o alergare dedicată sportului în familie, unde copiii au parcurs un traseu de 1 km împreună cu părinţii lor pentru programul social “Circuitul încrederii și al speranței”. Actiunea sprijină copiii diagnosticați cu boli cronice grave, onco-hematologice sau boli rare din regiunea Dobrogei și familiile acestora, prin vizite la domiciliu efectuate de către personal medical specializat.