În acest weekend la Constanţa, ONG Mare Nostrum a marcat Ora Pământului printr-un eveniment cu sloganul ”Cine n-are verde, pierde!”.

 

Scopul actiunii a fost de a trage un semnal de alarmă privind consumul irațional de energie, cât și de a atrage atenția asupra lipsei spațiului verde din Constanța. Conform organizatorilor, toți constănțenii cărora le pasă de mediu au fost aşteptaţi în Parcul Arheologic Constanța, acolo unde luminile au fost stinse, iar pe trotuar au fost aprinse lumânări. „Ora Pământului” este un eveniment internaţional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie, în scopul sensibilizării utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.