Primarul comunei Cumpăna Mariana Gâju a fost aleasă, pentru a doua oară, vicepreședinte al Congresului Comunelor și Regiunilor din Europa pentru regiunea Europa de Sud-Est. Potrivit municipalităţii cumpenene, învestirea în funcţie s-a desfăşurat în cadrul şedinţei Comitetului Politic al Consiliului Comunelor şi Regiunilor din Europa, care a avut loc zilele trecute, într-un oraş din centrul Franţei. Membrii Consiliului director i-au acordat Marianei Gâju un nou mandat de trei ani, în urma implicării acesteia în activitățile congresului și a eforturilor depuse pentru susținerea și promovarea autonomiei locale, a egalității de gen în viața politică și a înfrățirilor dintre autoritățile locale din Europa.