A fost deschis un dosar de cercetare penală în cazul judecătoarei Mihaela Şerban de la Curtea de Apel Constanţa care a murit la sfârşitul săptămânii trecute într-un tragic accident de circulaţie. Potrivit poliţiştilor constănţeni, iniţial, s-au efectuat cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, însă, ulterior dosarul a fost preluat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care au schimbat încadrarea faptei în ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Anchetatorii încearcă acum să stabileacă cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul care a dus la moartea femeii. Vă reamintim, două autoturisme și o motocicletă s-au ciocnit sâmbătă după-amiază în centrul Constanței, iar 4 persoane au fost rănite. Ulterior, una dintre victime judecătoarea Mihaela Șerban, în vârstă de 44 de ani aflată pe motocicleta care a luat foc a murit la Spital, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a o salva.