Amenzi de peste un milion de lei au fost acordate de poliţişti în cadrul unei acţiuni naţionale pentru verificarea comerţului cu animale. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General al Poliţiei Române, oamenii legii au efectuat controale, timp de două săptămâni, în luna decembrie a anului trecut, în târguri, oboare sau în filtre rutiere şi au verificat 1.000 de autovehicule, precum și 1.600 de animale din punct de vedere al proprietății sau provenienței. În urma acţiunilor, au fost aplicate peste 2.300 de sancţiuni şi confiscate 19 animale, peste 3.000 de kilograme de produse de origine animală, precum și alte peste 5.600 de tipuri de bunuri, în valoare totală de peste 100.000 de lei.