Jandarmii constănțeni au surprins 5 persoane care ofereau spre vânzare peste 8.000 de petarde și rachete, fără a deţine autorizaţie şi fără a îndeplinii condiţiile prevăzute de lege. Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile de Jandarmi Tomis, cei 5, cu vârste cuprinse între 28 şi 56 de ani, din Constanţa, încercau să vândă materialele pirotehnice în zonle „Obor” și „Eden”. Reprezentanţii GMJ au precizat că pentru obiectele pirotehnice aflate în cutii și folii, comercianţii nu aveau autorizaţie şi nici nu erau inscripţionate clasele din care fac parte. Au fost întocmite actele de constatare, iar petardele au fost confiscate şi vor fi predate Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Constanţa, pentru continuarea cercetărilor.