Se apropie Revelionul si constănţenii îşi fac provizii de artificii pentru noaptea dintre ani. Penru a evita accidentele, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea fac câteva recomandări celor care vor să folosească materiale pirotehnice în această perioadă. Astfel, constănţenii sunt sfătuiţi să nu utilizeze artificiile, petardele, rachetele şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, balcoane, holuri de bloc sau pe terase, ci doar în aer liber, la distanţe de siguranţă faţă de oameni, clădiri, arbori şi autovehicule. Dincolo de riscul de incendiu, paramedicii SMURD atrag atenţia că, atunci când sunt folosite necorespunzător, artificiile pot provoca arsuri pe mâini şi pe faţă, dar şi răni grave la nivelul ochilor.