În perioada sărbătorilor de Crăciun, prin punctele de trecere a frontierei s-a înregistrat o creștere a traficului de persoane faţă de o perioadă normală a anului.

Potrivit autorităţilor, măsurile dispuse de conducerea Poliției de Frontieră Române au dus însă la fluidizarea circulatiei şi nu au fost înregistrate blocaje sau timpi mari de aşteptare. Ca în fiecare an, cele mai mari valori de trafic, au fost înregistrate la frontiera de vest, pe sensul de intrare în România. Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere ale frontierei de la granița cu Ungaria, pe unde au trecut aproximativ 620 de mii de persoane. Deoarece urmează minivacanţa de Anul Nou, peste 4.000 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.