Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, mâine dimineaţă, Liturghia Sfântului Iacob, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8:30. Marți, 31 decembrie, de la ora 21:00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de pe strada Ion Neculce, așezământ de cult ce-și cinstește ocrotitorul în prima zi a anului viitor. La cumpăna dintre ani, ierarhul va fi alături de credincioşii constănţeni la Catedrală, unde, începând cu ora 23:30, va săvârşi o slujbă specială, rânduită de către Sfântul Sinod, de mulţumire şi de binecuvântare a începutului Noului An calendaristic. Miercuri, pe 1 ianuarie 2020, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie și slujba de Te-Deum la Catedrală, de la ora 8:30, iar de la ora 17:30, acesta va fi prezent la Casa de Cultură, unde va avea loc un concert de Anul Nou, susţinut de către Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.