Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a câștigat un proces împotriva OMV pentru practici comerciale înșelătoare. Șeful instituției, Horia Constantinescu a declarat că în urma unui control efectuat de inspectori s-a constatat că agentul economic desfășura o campanie de promoții în benzinăriile constănțene, care s-a dovedit a fi înșelătoare pentru consumatori. Astfel, CJPC a sancționat societatea cu o amendă de 8.000 de lei. Aceasta a fost contestată de către reprezentanții OMV, însă magistrații Tribunalului Constanța au respins apelul ca fiind nefondat și au dat câștig de cauză Comisariatului pentru Protecția Consumatorului. Hotărârea este definitivă.