Meteorologii constănţeni au emis o avertizare de cod galben de vânt. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, atenţionarea este valabilă până la ora 13:00 şi vizează tot judeţul Constanţa. În această perioadă, sunt semnalate intensificări locale ale vântului, cu viteze la rafală de până la 65 de kilometri la oră.