Accidente rutiere în judeţ. O şoferiţă în vârstă de 34 de ani s-a ales cu fractură deschisă după ce a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, în afara localităţii Mangalia. Potrivit reprezentanţilor IPJ, aceasta nu a adaptat viteza într-o curbă şi a pierdut controlul volanului. Un alt eveniment rutier a avut loc în localitatea Lazu, unde o tânără de 18 ani, pasageră pe bancheta din spate, a fost rănită după ce maşina în care se afla a fost acroşată din spate de un alt vehicul. Responsabil de producerea impactului ar fi un bărbat în vârstă de 69 de ani care nu a păstrat o distanţă de siguranţă.