Un tănâr de 21 de ani se află în stare gravă la spital după ce a căzut în lac în toiul nopţii. Evenimentul a avut loc la Balta Tuzla din Eforie Sud. Potrivit reprezentantilor ISU, victima a fost scoasă din apă de persoanele cu care se afla pe barcă. Echipajul medical a efectuat manevrele de resuscitare, apoi l-a transportat pe tânăr la Spitalul Judeţean Constanţa. Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Claudia Tatarici a precizat că pacientul a suferit şi o hipotermie. Poliţiştii efectuează acum cercetări pentru a stabili cum s-a produs incidentul şi ce făceau acei bărbaţi, noaptea, cu barca pe balta.