O sentință penală a fost pusă în aplicare de polițiștii constănțeni. Potrivit reprezentanţilor IPJ, un tânâr de 20 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis sentința penală de executare a pedepsei de un an, prin internarea într-un centru educativ, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, a fost preluat și însoţit de la Aeroportul Internațional Henri Coandă de către polițiști de investigații criminale. Tânărul a fost escortat și introdus în Centrul Educativ de la Târgu Ocna, județul Bacău.