În această dimineață, angajații CT BUS au declanșat un protest spontan în jurul orei 5, reclamând neacordarea primelor de sărbători, dar și alte nereguli legat de CCM. Liderul Sindicatului Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe din CT BUS, Bogdan Gheorghe, a declarat în exclusivitate pentru postul nostru de radio că probleme au fost aduse atât în atenția primarului, cât și a membrilor Consiliului de Administrație. Acesta susține că angajații ar putea reveni pe trasee dacă li se vor acorda bonusurile salariale prevăzute în CCM-ul semnat în vara acestui an. Cu toate acestea, protestarii reclamă pe lângă remedierea drepturilor încălcate și demisia actualului director al companiei, Fănel Popa, dar și pe cea a tuturor membrilor din conducere care, susțin aceștia, nu ar fi fost numiți pe criterii de performanță. La această oră, două reprezentate ale CA se află în ședință de negocieri cu liderii sindicatului la sediul companiei.