În acest week-end, România trece la ora oficială de iarnă. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înapoi, iar 4.00 devine ora 3.00. Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa şi a dat statelor membre libertatea de a decide, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ar urma ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană. Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.