Militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-un canal fără apă, în localitatea Chirnogeni. Potrivit reprezentanţilor ISU, este vorba despre un bărbat căzut într-un canal de aproximativ 2 metri adâncime. Aceştia au mai transmis că victima este semi-conştientă, iar la faţa locului intervin 5 salvatori din cadrul Gărzii Chirnogeni cu o autospecială cu modul de descarcerare şi prim-ajutor şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.