Polițiștii constănțeni au desfășurat ieri o amplă acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe principalele artere de circulație din județ, unde au fost amplasate aparate radar. Potrivit reprezentanților IPJ, au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 56.000 de lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 18 permise de conducere.