Polițiștii rutieri constănțeni au desfășurat ieri o acțiune pentru creșterea siguranței în trafic a pietonilor, bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete. Potrivit reprezentanților IPJ, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei. Dintre acestea, 70 au fost aplicate pietonilor și 58 bicicliștilor.