Polițiștii de imigrări din Constanța au depistat un tânăr de 22 de ani, cetățean egiptean, care lucra fără forme legale și stătea ilegal pe teritoriul României. Străinul a încercat să fugă la vederea echipajelor dar a fost prins. Acesta a fost depistat în urma unei acțiuni de control efectuate la o societate comercială din stațiunea Năvodari, cu domeniu de activitate alimentație publică. Bărbatul a fost introdus în custodie publică până la îndeplinirea formalităților de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul țării. După părăsirea teritoriului statelor membre ale Uniunii Europene, va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 2 ani. De asemenea, societatea comercială la care acesta lucra a fost amendată cu 40.000 de lei
egiptean ilegal
- Written by Diana Matei
- Category: Eveniment