Deschiderea punctului de trecere a frontierei și a punctului vamal pe Aeroportul Tuzla se află pe agenda ședinței de guvern de astăzi. Un alt proiect vizează actualizarea valorii de inventar a unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Spitalului Clinic Căi Ferate Constanţa, unitate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. De asemenea se va lua în discuție proiectul privind plata pensiilor private. Acesta prevede ca plata să se realizeze prin fonduri special constituite și administrate de societăți autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.