Procurorii DIICOT Constanța au dispus astăzi reținerea unui inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. Acesta a fost prins ieri în flagrant de polițiști în timp ce deținea asupra sa mai multe astfel de substanțe destinate comercializării. Acestea au fost indisponibilizate, iar din locuința inculpatului au fost ridicate mai multe substanțe interzise și obiecte folosite la consumul acestora. Astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.