Meteorologii au emis un cod portocaliu de caniculă pentru zona continentală a județului. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă astăzi, până la ora 22:00. Valul de căldură se va menține intens, cu disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 38 de grade. Totodată, a fost emis un cod galben de instabilitate atmosferică pentru partea continentală a Dobrogei, valabil mâine, între orele 6-10. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului și vijelii.