S-au instituit restricţii de circulație pe Autostrada A4, pe banda de urgență, pe sensul de mers București – Agigea, între km 15 şi 16. Măsura a fost luată pentru executarea lucrărilor de terasamente și suprastructură, a lucrărilor de scurgere a apelor, a iluminatului public și pentru realizarea fundațiilor aferente portalului și consolei, în zona marginală a autostrăzii. Această măsura este necesară pentru desfășurarea lucrărilor de amenajare a Nodului Rutier Cumpăna A4. Durata de execuție a lucrărilor de amenajare a Nodului Rutier este până la data de 31 octombrie.