Polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au organizat ieri o acțiune pentru prevenirea dispariției minorilor pe plajele din stațiunea Mamaia. Potrivit reprezentanților IPJ, oamenii legii au prezentat măsurile preventive recomandate pentru a evita situațiile în care copiii se pot rătăci pe plajele aglomerate. Totodată, au fost distribuite brățări pe care au fost scrise numerele de telefon ale părinților și au avut loc discuții interactive despre cazuri și soluții concrete pentru creșterea gradului de siguranță al minorilor.