Jandarmii constănțeni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutir produs în municipiul Constanța, în condiții de vreme severă. Aceștia au oprit autospeciala pentru a degaja drumul, blocat de două tomberoane spulberate de vânt pe carosabil și au observat patru persoane care traversau strada regulamentar pe trecerea de pietoni. Una dintre acestea a fost acroșată de un autoturism aflat în mers. Jandarmii au intervenit și au evaluat starea victimei, o femeie conștientă, cu dureri la nivelul capului și membrelor inferioare. Aceasta a fost transportată în autospeciala de serviciu, pentru a fi protejată de ploaia torențială și ulterior a fost preluată de echipajul medical sosit la fața locului și transportată la spital.