Pietonii constănțeni, implicaţi în accidente rutiere. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, un impact rutier a avut loc în zona piaţa Brick, unde o persoană a fost rănită. De asemenea, o alta a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost acroşată pe strada Răscoalei 1907. La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD B şi un echipaj de ambulanţă. Cadrele medicale spun că victima a refuzat transportul la spital.