Polițiștii din Năvodari au desfășurat ieri mai multe activități în cadrul acțiunii Blocada, pentru menținerea ordinii și liniștii publice. Potrivit reprezentanților IPJ, au fost legitimate 86 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 9.000 de lei.