ONG-ul Mare Nostrum a încheiat primele două sesiuni de monitorizare de pe litoralul românesc din acest an, respectiv cea de iarnă și cea de primăvară. Au fost monitorizate 9 sectoare de plajă, și anume Vama Veche, Saturn, Tuzla, Eforie, Constanța, Mamaia, Năvodari, Corbu și Edighiol. În urma monitorizărilor au fost identificate peste 6000 de elemente abandonate pe plajă, cu 1143 mai multe decât în acțiunea realizată în aceeași perioadă a anului trecut. Cel mai des întâlnit material identificat pe plajele românești este plasticul. Totodată, cea mai mare cantitate de deșeuri se regăsește pe plajele din Constanța, iar cele mai curate plaje în urma celor două monitorizări sunt Corbu, Saturn și Edighiol.