Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Constanța se așteaptă la un aflux ridIcat de pacienți de aproape 30%  pe perioada sezonului estival a declarat șeful instituției Mircea Leu .

Amănunte aflăm de la șeful UPU  Constanța Mircea Leu.


PTR DOINA 
El a precizat că  stocul de medicamente este asigurat iar  datorită acestui aflux mare de pacienți vor fi modificați timpii de preluare a pacienților din triaj în cabinetele medicale cît și timpii de invesstigații și consult de specialitate dar nu vor fi modificații timpii pentru urgențele critice și cele majore. Mircea  Leu a precizat că  la nivel de prespital se așteaptă o creștere numărul de solicitări atăt pentru ambulanțe și interevnșiile cu elicopterul SMURD și de asemenea vor creșete numărul de acidente rutiere și vor apărea cele de sumersie înecul.