A fost activat Planul Roșu de intervenție în urma unui accident feroviar care a avut loc pe linia 1 în Gara Constanța. Potrivit reprezentanților CFR, este vorba despre o tamponare, cu două trenuri implicate. Au fost transportate la spital 7 victime conștiente, pe codul galben, iar alte 24 au fost evaluate la fața locului. Au fost alocate 7 ambulanțe, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD cu medic și un echipaj de stingere. Misiunea este în dinamică. Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei în condiții de siguranță.