Reprezentanții IPJ au făcut noi precizări cu privire la desfășurarea alegerilor prezidențiale și locale parțiale. Potrivit acestora, nu au fost sesizate incidente deosebite în județ de la deschiderea urnelor. În această dimineață, oamenii legii au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că reprezentații secției de votare nu i-au permis să voteze cu pașaportul. Polițiștii au constatat că acesta are domiciliul în România și nu poate vota cu pașaportul, fiind sancționat contravențional pentru apelare nejustificată la 112. Totodată, în județ sunt 1.849 de solicitări privind votul cu urna mobilă, iar 45 de persoane aflate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și-au exercitat dreptul de vot. Efectivele MAI vor continua misiunile de menținere a siguranței publice și în orele următoare, cu precădere în zona secțiilor de votare.