Polițiștii constănțeni au desfășurat, în perioada 22-27 aprilie, o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație cauzate de indisciplina pietonală. Potrivit reprezentanților IPJ, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 377 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 85.000 de lei. Totodată, în ultimele două zile, oamenii legii au acționat pentru prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și a contrabandei și migrației ilegale, fiind aplicate 25 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 13.000 de lei.