Meteorologii au emis un cod galben pentru județul Constanța. Potrivit ANM, acesta este valabil astăzi, până la ora 23:00. În acest interval vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de până la 25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.