Început de weekend cu mai multe accidente rutiere. Potrivit reprezentanţilor IPJ, o tânără de 26 de ani s-a răsturnat cu maşina la intrare în localitatea Mihail Kogălniceanu. Din cauza neatenţiei, aceasta ar fi pierdut controlul volanului la o curbă. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 42 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit. De asemenea, un tânăr de 19 ani ar fi produs un accident rutier în Medgidia, în care mai multe persoane au fost rănite uşor. Acesta circula dinspre zona fabricii de ciment către zona centrală când a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism care se deplasa în aceeaşi direcţie.