Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare au efectuat 15 percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare. Acestea au avut loc în Cernavodă și Hârșova, la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale, precum și la domiciliile a 11 persoane fizice. În perioada mai 2023-martie 2024, directorul general al unei societăți comerciale ar fi determinat 10 angajați să solicite avansuri salariale în valoare de 15.000 de lei. Persoana bănuită de comiterea faptei și-ar fi însușit și ar fi utilizat în scop personal aceste sume. Activitatea infracțională s-ar fi realizat cu sprijinul directorului economic al societății. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.