Un bărbat a fost rănit astăzi în urma unui accident rutier care a avut loc astăzi la Constanţa. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie, un bărabat de 86 de ani a condus un autoturism pe strada Oborului, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Stop”, a intrat în intersecţia cu bulevardul I.C.Brătianu şi a lovit un autoturism care circula regulamentar. Şoferul celui de-al doilea autovehicul, în vârstă de 34 de ani, a fost rănit uşor. Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală.