Aproape 900 de acţiuni de control au desfăşurat în această vară în staţiunile de la Marea Neagră inspectorii de la Protecţia Consumatorilor din cadrul Comandamentului Litoral 2019.. Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţinale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, au fost verificate unităţi de cazare, de agrement şi de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare şi sectoare de plajă. El a mai afirmat că în timpul controalelor au fost constate, între altele, nerespectarea condiţiilor de depozitare şi păstrare a alimentelor, loturi de materii prime nesigure şi improprii consumului uman, unităţi de alimentaţie publică fără autorizaţie de funcţionare şi spaţii neigienizate. Pentru aceste abateri au fost aplicate aproape 600 de amenzi contravenţionale în valoare totală de peste 3 milioane de lei şi aproximativ 750 de avertismente.