Poliţiştii constănţeni au pus în aplicare o sentinţă penală. Potrivit reprezentanţilor IPJ, lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale au depistat un tânăr de 20 de ani pe numele căruia Judecătoria Constanţa a dispus măsura educativă a internării în Centrul Educativ Târgu Ocna pentru o durată de un an. Acesta a fost judecat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată.