Cea de-a II-a ediție din anul 2019 a programului „Cadet în Forțele Navale” se desfășoară zilele acestea la Constanța. 40 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a de la școlile gimnaziale din comuna Ciurea, județul Iași, au răspuns „Prezent!” la invitația marinarilor militari și își petrec, la malul mării, ultima săptămână de vacanță. Programul este organizat de Statul Major al Forțelor Navale și Direcția Hidrografică Maritimă, cu sprijinul Primăriei Comunei Ciurea, și cuprinde vizite la instituțiile de învățământ militar de Marină, activități interactive cu echipajele unor nave militare din portul Constanța, cu scafandrii militari și cu specialiștii Direcției Hidrografice Maritime, pentru stimularea interesului elevilor față de profesia militară. De asemenea, elevii ieșeni participanți vor vizita Muzeul Național al Marinei Române și alte obiective turistice din Constanța.