Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare au pus în aplicare 9 percheziții domiciliare în Constanța, Năvodari și Mihail Kogălniceanu în cursul zilei trecute, într-un dosar penal privind infracțiunile de evaziune fiscală și executarea de activități miniere fără permis sau licență. Potrivit reprezentanților IPJ, 3 dintre acestea au fost la cariere de exploatare de piatră și 6 la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale. Începând de anul trecut, reprezentanții unei societăți ar fi administrat activități miniere ce au constat în extracția de agregate minerale dintr-o carieră, iar ulterior ar fi valorificat mărfurile, fără să înregistreze veniturile realizate. Cercetările continuă în acest caz.