5 delfini au eșuat în ultimele 6 zile pe Litoralul românesc. Cazurile au fost înregistrate în Mamaia și Eforie, iar starea avansată de descompunere nu a permis stabilirea cauzei morții. Reprezentantul ONG-ului Mare Nostrum, Costin Timofte, a declarat că 4 din cele 5 exemplare sunt marsuini, şi doar într-un singur caz s-a stabilit cauza decesului, aceasta fiind prinderea accidentală în plasa de pescuit. El a precizat că, faţă de 2018, anul acesta s-au înregistrat cu aproape 50% mai puține cazuri de delfini eșuați. Costin Timofte a susţinut că până în momentul de față, sunt 37 de cetacee eşuate, pe când anul trecut, în aceeași perioadă, erau 75 de cazuri.