Oamenii legii au observat în cursul zilei trecute două persoane cu un comportament suspect pe strada Valea Seacă din Valu lui Traian. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în urma efectuării controlului corporal, asupra unei persoane au fost descoperite trei foițe din staniol în care se aflau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. Totodată, polițiștii din Murfatlar au aplicat ieri 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei, în cadrul acțiunii Blocada.