Polițiștii constănțeni au acționat cu forțe mărite în acest sfârșit de săptămână pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor săvârșite cu violență, a accidentelor rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, aproximativ 630 de polițiști au desfășurat, în sistem integrat cu jandarmii, 140 de acțiuni în județ. Au fost legitimate aproximativ 1.300 de persoane și au fost verificate 800 de vehicule. Totodată, 320 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și 90 cu cel drugtest. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 621 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 270.000 de lei, și au fost constatate nouă infracțiuni la regimul circulației rutiere.