Polițiștii constănțeni au desfășurat în ultimele două zile acțiuni cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, desfășurarea unui trafic rutier în siguranță și prevenirea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, au fost derulate 79 de acțiuni la care au participat aproximativ 340 de polițiști, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi. Au fost legitimate 700 de persoane prin intermediul aplicației eDac și au fost verificate 418 vehicule. Totodată, peste 100 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și 40 cu cel drugtest. Au fost aplicate 391 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 213.000 de lei, și au fost constatate 9 infracțiuni la regimul circulației rutiere.