Articole vestimentare și încălțăminte contrafăcute, în valoare de 2.700.000 lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni în Portul Constanţa și în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă. Este vorba despre 16.500 perechi de papuci și 365 articole de îmbrăcăminte în valoare de aproximativ 2.700.000 lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute. Marfa a fost ridicată în vederea expertizării, iar în ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare