Polițiștii constănțeni au reținut ieri pentru 24 de ore un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, acesta a fost depistat de oamenii legii în timp ce conducea un autoturism pe strada Poporului și a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice, rezultând faptul că acesta se afla la volan sub influența alcoolului. Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar astăzi va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.