Garda de Mediu Constanta a sanctionat un operator din Portul Constanta pentru desfasurarea activitatii de manipulare si depozitare a produselor chimice pe un amplasament neautorizat din punct de vedere al protectiei mediului si fara sa detina dotarile specifice. La controlul efectuat s-a constatat ca societatea desfasura operatiuni de insacuire a carbonatului de sodiu intr-o instalatie veche, pe un amplasament neautorizat si fara a lua masuri de limitare a dispersiei particulelor in atmosfera. Pentru neconformitatile constatate s-au aplicat doua sanctiuni contraventionale in valoare totala de 60.000 lei si s-a dispus suspendare a activitatii neautorizate pe platformă pana la intrarea in legalitate.